
Dacă ești pasionat de frumusețe și industria beauty, aunci cu siguranță ai auzit de Cosmobeauty, cel mai important eveniment expozițional dedicat cosmeticelor, machiajului, coafurii, manichiurii-pedichiurii, dermopigmentării, dermatocosmeticii și aparaturii pentru saloane. Ca în fiecare an, am fost prezentă la această expoziție și vreau să povestesc puțin experiența avută și să laud oamenii care au făcut posibil acest eveniment.
Cu o istorie de 15 ani de expoziții specializate, Cosmobeauty s-a impus ca un eveniment esențial pentru profesioniștii din industria beauty. Aici, am avut ocazia să descopăr peste 1600 de branduri profesionale, cu o medie de 8000 de vizitatori per ediție, expoziția a adunat sub același acoperiș cele mai recente inovații și tendințe din lumea frumuseții.
Dacă activezi în industria beauty, este esențial să participi, fie ca expozant, speaker sau simplu vizitator. Aici vei găsi oportunitatea de a interacționa cu producători de top și de a descoperi cele mai noi produse și tehnologii din domeniu. Prezentările susținute de experți au fost extrem de captivante, iar pasionații din industrie au avut generozitatea de a-și împărtăși experiența și munca cu toți cei prezenți. Un mare mulțumesc pentru cei care au urcat pe scenă, ne mândrim cu voi și vă urmărim îndeaproape!
Cosmobeauty este mult mai mult decât un simplu târg. Este un loc unde se întâlnesc profesioniștii din domeniu pentru a învăța, a descoperi noutăți și a se inspira reciproc. Atmosfera, ca în fiecare an, a fost vibrantă, plină de energie și creativitate, te îmbie să explorezi lumea fascinantă a frumuseții și să te conectezi cu oameni pasionați, gata să-ți împărtășească cunoștințele și expertiza lor.
Indiferent dacă ești profesionist sau pur și simplu un entuziast în domeniu, acest eveniment TREBUIE să fie în agenda ta.
Felicitări Isabela! Cosmobeauty este și va rămâne unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului în industria beauty.